Am întâlnit-o prima dată pe Ana la un târg de bijuterii și am vrut să plec, instant, cu câteva dintre inelele ei. Arhitectural construite (nu e de mirare, de vreme ce Ana Marchetanu a urmat mai întâi cursurile facultății de arhitectură), atent lucrate, bijuteriile Anei te suprind plăcut la fiecare colecție. I-am urmărit colecțiile ceva vreme (și am stresat-o, recunosc, cu întrebări despre momentul în care va avea o următoarea linie de inele) și am stat acum de vorbă cu ea despre începuturi, despre inspirație și provocările de astăzi ale unui tânăr designer. (Bijuteriile Anei le găsiți pe www.anamarchetanu.ro)

Cum și de ce te-ai apucat să faci bijuterii?

În momentul în care am renunțat la arhitectură, m-am apucat să lucrez pentru concursul Inspired și am câștigat locul I la secțiunea accesorii. Premiul consta într-un curs la școala de bijuterie contemporană Assamblage și o participare la târgul Autor. Asta m-a pus pe direcția bijuteriei, a fost întâmplător – în sensul în care descoperi la un moment dat ceva ce-ți place mai mult decât proiectul în care erai angajat.

Care a fost cel mai greu lucru, la început?

Mi-aș fi dorit să continui să fac bijuterii imediat după terminarea cursului, dar a ținut ceva timp să ajung să am un atelier: sculele de bijutier sunt relativ scumpe pentru un student. Dar poate mai greu a fost că puțini mi-au înțeles prima colecție de la Autor, era destul de neobișnuită și, pentru un relativ debutant, asta creează dubii, incertitudini.

Cum ai reacționat când a apărut primul client, când un produs de-al tău a plecat către cumpărător?

De când am început să creez lucruri, sa cos, cred că am putut să nu mai consider procrastinare sau, cel mult, part-time job. Înainte, când am trecut dinspre arhitectură spre fashion amânam lucratul la cursul de proiectare și mă puneam să cos ca să nu simt că nu fac nimic-nimic.

Cât e artă, cât e inspirație, cât e tehnică într-o bijuterie contemporană?

Cele trei sunt mai degrabă diferite descrieri pentru același lucru. Sunt constrânse una de cealaltă: tehnicile pe care le stăpânești îți focalizează ideile, iar lucrurile pe care le vezi, care te inspiră, le folosești la a construi obiecte în funcție de tehnicile tale.

De ce să alegem o bijuterie contemporană și nu o bijuterie obișnuită, de magazin?

Ornamentele corpului te individualizează, asta e una dintre funcțiile lor principale. Riscurile creative în bijuteria contemporană sunt mai mari, dar recompensele potențiale sunt și ele mai mari. Asta ar trebui să fie valabil pentru orice avangardă, ea va conține un amalgam de experimente eșuate, ce vor fi date imediat uitării, și de soluții care vor duce definiția bijuteriei, în timp, în direcția lor.

Care sunt provocările de astăzi pentru un tânăr designer?

Nu e suficient să fii pasionat de domeniu ca să reușești singur: îți trebuie competențe pe care cu greu le poți anticipa atunci când începi. Uneori trebuie să fii singur o echipă, deci trebuie să încerci să devii confortabil în domenii care sunt destul de diverse. Dar ca bijutier ești, ai mentalitatea de maker, și asta ar trebui să te ajute să înveți, să ai răbdare. Iar setul de provocări va depinde de proiectul tău, de nișa ta – nișă pe care îți ia timp să o înțelegi.

Ce fel de bijuterii ai interzice din modă?

Nu-mi amintesc să fie ceva atât de revoltător încât să-mi doresc să poată, cumva, să fie interzis. Nu țin minte să mă fi lezat vreo bijuterie la modă suficient încât să-mi trezească militantism.

Care a fost punctul de plecare de inspirație al colecției de acum?

„Hm, oare ce pot face cu acest material să fie de neidentificat?” Ca designer, gândesc în pattern-uri vizuale, așadar temele sunt niște forme; o familie de forme care se răspândește, care suferă mutații. E o gândire care nu e narativă pentru că nu e serială, nu ai un punct A din care pleci și ajungi în B. Ai o populație de idei care devin mai clare sau suferă mutații și hibridizări. Rendering meets natural selection. Am adunat, îmbunătățit, selectat și completat piese mai vechi. Și am făcut (nu pentru prima oară) o colecție coerentă care iar a pornit de la un simplu experiment.

Cu ce materiale îți place sa lucrezi? Cu ce materiale nu ai apucat să lucrezi, dar ai vrea?

Metal: argint, cupru, alamă. Iar rășina poate fi foarte versatilă, foarte prețioasă: poți crea tipare, ritmuri, e un fel de mozaic. Pielea e iarăși foarte bună pentru tipare 3D. Aș vrea probabil să lucrez cu ceramică. De obicei nu-mi propun, ci descopăr materialele. Tind să explorez mult timp posibilitățile unui material. Iar cele cu care lucrez acum, argint și chit poliesteric, par încă să mai aibă destule.

Fotografii & Styling: Ana Corlan

CITEȘTE ȘI:

#WelcomeToMyStudio: Andreia Popescu, despre bijuteria contemporană ca artă aplicată