#WelcomeToMyStudio: YVY – o afacere cu tradiție în marochinărie

Să ai un brand de genți, 100% românesc, a cărui tradiție să meargă în urmă cu peste 50 de ani… nu-i un lucru ușor. Să îi duci numele mai departe și să faci astfel încât să fii în continuare în topul preferințelor consumatoarelor… e o provocare cu adevărat specială. Am stat de vorbă cu Anita Panait-Gutiu, cea care a preluat brandul YVY / La fee urbaine, despre istorie, despre provocări, modă și tradiție în marochinărie.

„Cu siguranță pasiunea și responsabilitatea față de o promisiune a calității au fost factorii care au influențat în mare parte succesul brandului”, spune Anita Panait-Gutiu, explicând atașamentul consumatorilor pentru gențile YVY chiar într-o lume nebună, în care trendurile se schimbă cu rapiditate și noi designeri apar, practic, în fiecare zi. Vreți să vedeți noile modele din colecțiile YVY? Până pe 9 iunie, YVY se găsesc în A List Designers Boutique, la București Mall.

Care au fost cele mai importante repere în dezvoltarea brandului?
Cred că povestea YVY este una dintre cele mai frumoase auzite de mine până acum în acest domeniu. Este și factorul care mi-a influențat decizia de a duce mai departe această moștenire, misiune deloc ușoară. Ceea ce astăzi cunoaștem ca brand YVY își are rădăcinile în anul 1969 și este un business de familie, născut din pură pasiune pentru marochinărie.


Brandul are o vechime de 50 de ani. Cum a reușit să se mențină pe piață?
Cu siguranță pasiunea și responsabilitatea față de o promisiune a calității au fost factorii care au influențat în mare parte succesul. De asemenea, experiența owner-ului în industrie a contat enorm, precum și abordarea foarte personalizată în relația cu clientul. Mai cred că succesul s-a datorat și unui spirit inovator foarte dezvoltat al Ioanei, care a preluat brandul de la familie, l-a relansat și a adus o serie de produse unicat pe piața genților din piele.



Ce s-a schimbat în modă românească / ce s-a schimbat în businessul creativ în cei 50 de ani?
Cred moda evoluează în ritm cu lumea, cu schimbarea generațiilor, cu evoluția comportamentelor socio-demografice. Accesul tot mai facil la informații, accesul la diferite culturi, migrația populației precum și progresul tehnologic influențează masiv moda, la nivel global. Cerința ca volum a crescut cu siguranță, ca urmare a tendinței de a acorda mai multă atenție, deci și resurse, către accesorii, mai degrabă decât hainelor. Se cere foarte multă diversitate, însă ponderea modelelor clasice care vor rezistă în timp este destul de mare. Femeile caută tot mai mult și funcționalitatea, nu doar designul. Cred că aceasta este cea mai mare schimbare, anume dorința de a mixa cât mai bine designul cu funcționalitatea. Se cer genți comode, funcționale, mai degrabă decât genți couture.

Care-i cel mai dificil lucru, acum în 2019, pentru o afacere privată cu marochinărie?
Cel mai dificil lucru este să balansezi partea financiară cu cea creativă. Odată cu creșterea varietății de produse vine și o mare responsabilitate în spate. Trebuie să ai capacitatea de a ține stocuri mari, iar fără stocuri nu poți face față cerințelor actuale ale pieței de e-commerce. Clienții care comandă astăzi își doresc produsul acasă în cel mai scurt timp, dacă nu în aceeași zi, cu siguranță în următoarele 24 de ore. De asemenea, odată cu evoluția canalelor de social media, brandurile care nu acordă prioritate calității nu pot face față criticii.


Câte genți ies din fabrică, lunar? Câte rămân în România, câte pleacă în 
străinătate?
Lunar, în acest moment, ies circa 150–200 genți pe lună, iar obiectivul este de a ajunge la 500 până în 2020. 90% din producție rămâne în România, 10% pleacă în străinătate, YVY fiind un brand care vinde momentan exclusiv online.

Aveți cîteva produse… speciale. Geantă cu încărcător de smartphone și lumină, genți cu personalizare complexă; ce urmează?
Urmează câteva modele noi, de vară, atât pentru birou, cât și pentru vacanță, care mizează pe culori sau combinații curajoase. Iar vârful de lance anul acesta va fi cu siguranță colecția specială YVY Tandem – o colecție de genți pentru cupluri, care vor acoperi trei zone: geantă de călătorii, geantă de sport și geantă de business.


Ați făcut colecții cu bloggeri & personalități. Cu cine v-ar plăcea să faceți o colecție (internațională) și de ce?
Într-adevăr, colecțiile capsulă cu bloggers/VIPs reprezintă o parte din strategia de marketing și este un trend crescător pe care îl urmează tot mai multe branduri. Aș face o colecție cu Chiara Ferragni, un personaj pe care îl admir pentru ce a reușit să construiască. Am și alte nume în minte, însă la prima strigare aș paria pe ea pentru oportunitatea momentului, probabil colecția ar fi un hit la nivel internațional, Chiara este totuși un fenomen în online, ba chiar și în offline.

Ce piese speciale vor fi aduse în A List Designers Boutique?
În A List Designers Boutique am luat în considerare faptul că împart spațiul cu un brand destinat copiilor, Ninina, atât de frumos construit și atât de coerent. Astfel că piesele centrale sunt rucsăceii cu accesorii detașabile, care pot fi purtate atât de cei mici, dar și de mame. Avem de asemenea și clasicul model Cinderella, best seller-ul brandului din toate timpurile, precum și alte câteva modele cu mare priză la publicul YVY, în special modelul Florence, o geantă de ocazie nonconformistă, creată împreună cu Carmen Negoiță.



Ce conține colecția pentru copii? Cum a apărut?
Colecția pentru copii include două tipuri de rucsăcei, unul mai mic și unul mediu, ce au diferite accesorii detașabile. Avem și o selecție de accesorii inspirate din personaje animate sau mult iubitele aripi cu glitter, care pot transforma pe loc rucsacul, transformându-l într-o piesă nouă, doar prin schimbarea accesoriilor.

O scurtă istorie a brandului ar arăta așa…
Societate cu capital privat integral românesc și cu peste 40 de ani de tradiție, YVY s-a impus pe piață atât prin calitate cât și prin designul atractiv al poșetelor de zi, al plicurilor de zi și de seară ce urmează întotdeauna liniile elegante ale ultimelor tendințe internaționale. Pielea și accesoriile fine folosite de YVY, gama largă de culori și texturi, eleganța și calitatea genților executate manual satisfac și cele mai rafinate gusturi. De asemenea, YVY ocupă unul din locurile fruntașe în ceea ce privește calitatea, finețea și atenția către detalii în ceea ce privește gențile din piele. YVY lucrează cu cei mai iscusiți meșteri din domeniu, iar pielea din care este confecționată o geantă YVY provine de la cei mai importanți furnizori din Italia.
1969 – se produce primul diplomat.
1970 – se începe producția truselor speciale și diplomatelor pentru instituțiile statului.
2005 – fabrica este preluată de către Ioana Ionescu și se realizează un proces de rebranding. În acest an sunt produse primele genți sub numele de YVY Bags.
2006 – gențile sunt distribuite la nivel național în toate magazinele reprezentative din orașele importante.
2008 – YVY Bags începe colaborarea cu lanțurile de magazine Otter și Steilman.
2013 – am participat la cel mai mare târg de profil din Europa, la Mipel, în Milano, Italia, unde am câștigat premiul Mipelissima pentru calitatea și excelența colecției. Este singurul premiu de acest gen câștigat de un producător român. Tot în această perioadă ne-au fost selectate trei produse pentru VOGUE Fashion Night Out, și au fost expuse în centrul orașului Milano. După acest târg a urmat participarea la numeroase ediții și în anii următori, precum și la Fashion SVP London.
2013 – 2016 – YVY Bags face exporturi substanțiale în China, Singapore, Grecia, Belgia, Elveția, Iran, Germania, Franța. În Marea Britanie YVY Bags vinde produse către un brand în magazinul Harrods din Londra.
2013 – se lansează prima colecție capsulă, ALBERTINE’S for YVY Bags, colecție realizată împreună cu Albertina Ionescu.
2014 – se lansează conceptul SMATRBAG, concept unic și inovativ ce presupune integrarea în interiorul genții a unui dispozitiv pentru încărcarea gadget-urilor preferate și lumină led. Acest concept poate fi introdus în oricare dintre modelele YVY.
2015 – 2016 – se lansează două colecții capsulă – THE MORODAN BY YVY BAGS, împreună cu Ana Morodan și YVY BAGS BY CARMEN NEGOIȚă, împreună cu Carmen Negoiță.
2017 – se face un rebranding și YVY Bags devine YVY / La fee urbaine, iar tot atunci se schimbă și logo-ul YVY. În plus, se lansează colecția pentru copii.


Despre designeri / proprietari ar trebui să știm…
Sunt Anita Panait-Gutiu și am preluat business-ul YVY de la Ioana Ionescu la finele anului 2018. Fusesem până atunci o prietenă apropiată, clientă și mare iubitoare a brandului și a produselor. Declicul s-a creat pe loc, atunci când am aflat că Ioana se gândește să predea brandul mai departe, către cineva care poate investi resurse de timp substanțiale și creativitate în dezvoltarea pe mai departe. Am fost dintotdeauna atrasă de accesorii, mare iubitoare de genți, crescută în spiritul cochetăriei de către bunica mea. Totodată, am avut ocazia să intru de mică în lumea textilelor și să prind gustul materialelor, modei, design-ului.


Unde găsim piesele YVY?
Piesele YVY pot fi achiziționate în principal de pe site, www.yvy.ro, dar preluăm comenzi și pe Facebook ( https://www.facebook.com/yvylafeeurbaine/)
sau Instagram (https://www.instagram.com/yvy.official/). Avem, de asemenea, o colaborare frumoasă și cu agregatorul online www.moja.ro. Urmează o dezvoltare a rețelei de distribuție, care vizează și depășirea granițelor României.